Doliu în sportul românesc! Un fost fotbalist a murit de coronavirus

Publicat: 18 apr. 2020, 08:33 Autor: Maria Apostol News
Doliu în sportul românesc! Un fost fotbalist a murit de coronavirus

Lumea fotbalului românesc este mai săracă după ce coronavirusul l-a ucis pe Valentin Podean, fost jucător la Poli Timișoara.

Fostul fotbalist avea 49 de ani și făcea dializă, potrivit Redeșteptarea.

Potrivit sursei citate, Valentin Podean ar fi luat virusul de la una dintre asistentele din spitalul unde acesta făcea dializă.

Era un jucator cerebral, mijlocaș central foarte bun, care vedea jocul excelent. Executant bun de lovituri libere, a fost un jucător cu talent nativ, jucător de bază la toate echipele din zonă, chiar dacă nu a avut abecedarul fotbalului, adică junioratul. Ţin minte un joc din Cupa României, în care Venus Lugoj a jucat cu Bega Belinţ. Chiar dacă Podean era deja ca şi transferat de noi, a jucat pentru Belinţ şi ne-a făcut viaţa grea. Am câştigat foarte greu, Podean a şi marcat, a jucat foarte bine, iar la final antrenorul nostru era supărat, dar eu l-am felicitat. Era mereu dedicat echipei lui”, îşi aminteşte Tiberiu Olteanu, fostul preşedinte al echipei Venus Lugoj.

Este al doilea fotbalist român ucis de coronavirus.

Avram Goia, fostul atacant al echipei Olimpia Satu Mare, a murit după ce a fost infectat cu coronavirus. Fostul fotbalist avea 61 de ani.

Publicat: 18 apr. 2020, 08:33 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă
×